ISTORIC

Timp de mai multe secole originea țiganilor a reprezentat un mister. Au existat

multiple ipoteze referitoare la acest aspect, dar nici măcar una nu era plauzibila:
s-a crezut ca țiganii erau copiii lui Adam si ai unei femei anterioare Evei,
descendenții titanilor, sau urmași ai unui trib pierdut din Israel. Astăzi,
cercetătorii par sa accepte in unanimitate faptul ca țiganii si-ar avea originea in
India. Specialiștii de lingvistica au afirmat ca limba vorbita de țigani este foarte
apropiata de sanscrita si ca aceasta limba a fost imbogatita prin împrumutarea
unor termeni care provin din alte limbi ale unor popoare cu care țiganii au intrat
in contact, din tari al căror teritoriu l-au traversat. Nu se cunosc însa cauzele care
au produs parasirea teritoriului indian spre sfârșitul secolului al nouălea si
începutul secolului al zecelea. Primele lor migrații i-au condus din India spre
Iran, Grecia si Europa. Ei si-au făcut simțita prezenta in Franța abia in toamna
anului 1419 când au fost semnalați in tara Bascilor. Era deja in secolul al
paisprezecelea când romii au apărut in Europa centrala si din aceasta cauza,
pentru mulți istorici, acest secol este considerat „secolul de aur al romilor din
Europa”, de când romii erau primiți de către aristocrați si obțineau protecția din
partea acestora, bucurându-se in același timp de numeroase privilegii, dar exista
o condiție care le impunea in schimbul acestor beneficii o anumita conduita.

In Franța, ca și in alte tari din Europa Occidentala, țiganii nu se bucură de o

reputație prea bună, mai ales din cauza faptului că au fost implicați in foarte
multe scandaluri de natură sociala si etnica. Astfel au ajuns să fie persecutați,
discriminați și chiar alungați din unele țări europene. In ceea ce privește istoria
țiganilor trebuie menționat faptul că nu există foarte multe informații despre
aceștia, probabil și din cauza lipsei mărturiilor scrise. Totuși, pe baza
asemănărilor lingvistice, s-a ajuns la concluzia că originea lor s-ar afla în India.
De altfel și asemănarea fizica este un alt argument in favoarea acestei teorii. Se
presupune ca țiganii au venit acum o mie de ani din Asia și au atins granițele
Imperiului Bizantin, unde , probabil din cauza culorii, au fost confundați cu
egiptenii. De aici au ajuns pe teritoriul Bulgariei si Greciei de astăzi, iar de aici au
fost împinși mai departe , de către turcii care ocupau Bizanțul, spre întreaga
Europa . Astfel ca, prin anul 1400, aproape toate popoarele au luat cunoștința de
prezenta acestor “egipteni”.

CLASIFICARE
Țiganii din Franța se împart in mai multe grupuri:

• „Les manouches” sau „Les Santi”, denumiri care fac referire la țiganii care
s-au instalat in Franța de mai multe secole. Dintre ei merita amintite nume
celebre precum Django Reinhart, in muzica, Torino Zigler, in pictura,
Bouglione si Zavata in cadrul circului. Acest grup trăiește in regiunea
Loarei si sunt foarte modești, unii dintre ei trăind si-n anul 2005 in carute.
• „Les Gitans”, țiganii andaluzi si catalani care au cunoscut o influenta
spaniola importanta, care le-a marcat personalitatea , muzica si dansul
flamenco. Ei trăiesc mai mult spre sud si au fost obligați sa se stabilească
intr-un singur loc, dar acest lucru s-a soldat de multe ori cu un eșec.
1
 • „Les Roms” sau”Roma” reprezintă un alt grup de țigani care se subîmpart
in mai multe categorii: Kalderas(caldarari), Lovara, Curara, au trăit in
Europa Centrala. Acest grup conține o populație foarte conservatoare in
privința tradițiilor si in privința realizării de calatorii. In Franța se întâlnesc
mai ales țigani Kalderas.

Acestor grupuri li se mai adaugă „Les Yeniches”, țigani care se afla mai ales in
Departamentul Loarei. Originea lor este inca necunoscuta, dar in timpul
războiului de treizeci de ani au fost si ei implicați in derularea evenimentelor
istorice, iar după perioada cuprinsa intre anii 1618 si 1623, aceștia au adoptat
modul de viața al țiganilor „Tsiganes”. Numeroase casatorii au avut loc intre
Manouches si Yeniches de-a lungul secolelor. Primul document care atesta
cuvântul „yeniche” datează din anul 1714. Interesant este si faptul ca aceștia nu
recunosc faptul ca ar fi țigani, dar pentru toate aceste populații, nomadismul a
devenit o stare de spirit.

PREJUDECATI
Tradițiile lor si modul de viața atât de diferit de al nostru ne inspira teama si ne
hrănesc prejudecățile ancorate solid, acest lucru făcând de multe ori dificil traiul
in comun cu populațiile sedentare. Chiar daca denunțam antisemitismul si
rasismul, noi uitam de nenumărate ori sa ne amintim de țiganii pentru care
păstram prejudecați care ii plasează pe primul loc in cadrul victimelor
discriminărilor. Simpla prezenta a țiganilor intr-un loc stârnește de multe ori cele
mai groaznice temeri privind securitatea persoanelor si a bunurilor. Chiar daca
exista statistici care arata ca infracțiunile comise de țigani nu sunt mai
numeroase decât cele ale populațiilor sedentare, tensiunile care apar din cauza
prezentei lor se soldează de cele mai multe ori cu intervenția agenților publici
pentru a-i alunga.

Succesul mediatic al muzicienilor, pictorilor si poeților ne pot ajuta sa apreciem

valorile lor culturale atât de diferite de ale noastre, dar nu pot sa mascheze
dificultățile pe care le întâlnesc trăind in fiecare zi tradiția lor seculara a
calatoriei. Urbanizarea galopanta a dus la ameliorarea condițiilor de viața ale
populațiilor sedentare si a mărit in același timp prăpastia neînțelegerii care ii
separa de calatori.

Pentru ca in greaca termenul de “egiptean” se pronunța “Agiptianos”,

denumirea s-a răspândit ca atare luând forma lui “gypsy” in limba engleza ,
“gitan” in limba franceza si “gitano” in limba spaniola. Alte nații au preferat sa
rămana la varianta de origine slava, data de sârbi, si anume “cingarije”. A se
nota aici ca litera “c” in sârba se pronunța “t”(tz). De aici vine si denumirea lor
de “zingari” in limba italiana, “tigoniuk” in limba maghiara si “țigan” in limba
romana - toate pronunțându-se cu “tz”. Cu toate ca astăzi reprezentanții
comunității țigănești încearcă sa ne convingă ca este o forma peiorativa, trebuie
remarcat ca nu forma ci fondul are conotația respectiva, dar aceasta este cu
totul o alta poveste.

In limba franceza există destul de mulți termeni care fac referire la țigani,
aceștia putând fi grupați in funcție de mai multe trăsături esențiale: nomadism,
2
reprezentanți ai unei anumite etnii, om care locuiește intr-o anumita regiune,
aspect fizic, activitate etc.

NOMADISM
Cei mai mulți termeni utilizați pentru a face referire la țigani sunt cei care
subliniază aspectul legat de nomadism. Astfel, sunt folosiți in limba franceza
termeni precum: “cigain”, termen utilizat in secolul al cincisprezecelea si care,
ulterior, si-a modificat grafia in “tsigane”in 1826 si “tzigane” in 1866. Au mai
existat si alte forme ale acestui cuvântsi anume forma “cingre”, folosita in 1530,
“singuane”, forma utilizata in limba franceza in anul 1553 si care are drept
corespondent “singuani” in limba italiana, iar ulterior formele “zingare” si
“zingre” folosite in anul 1637. Numele “tsigane” face referire la o persoana care
își are originea în India și care a ajuns în Grecia și Europa Orientala spre sfârșitul
secolului al treisprezecelea, și în Europa Occidentala spre sfârșitul secolului al
cincisprezecelea, având o existenta de nomazi care se ocupau cu diverse
îndeletniciri. Exista însa si un alt termen care face referire doar la aspectul legat
de nomadism si anume:”romanichel,elle”, termen care reprezenta , așa cum
spun francezii, “tsigane nomade”, un țigannomad, un individ fara un domiciliu fix
, un vagabond. Chiar si expresia “une roulotte de romanichels” face referire la
țiganii fara domiciliu. Un sinonim pentru cuvântul “romanichel” ar putea fi
“romano”, un termen popular care a fost utilizat de Liszt pentru “romani”,
derivate din “rom”. Astăzi, termenul “romano”este considerat ca o abreviere
pentru termenul “romanichel”, având sufixul popular “-o”. Sensul acestui cuvânt
este “homme tsigane”, bărbat țigan.

Cuvântul “romano” este însa folosit din 1928, spre deosebire de termenul
“romani” care a început sa fie utilizat încă din 1883 si se refera la boemieni, fiind
sinonim cu termenul „bohemien”,folosit in limba franceza. In timp ce acești doi
termeni erau utilizați cu sensul de “gitan”,(țigan), termenul “romanichel” a ajuns
sa fie interpretat ca “tsigane d’Allemagne”, “fils de rom”(fiu de rom), fiind utilizat
încă din anul 1828 de către Vidocq, dar sub forma de „romamichel”. Termenul de
„romanichel” este atestat abia in anul 1844, la o distanta de șaisprezece ani.

Sartre spunea referindu-se la acest termen următorul pasaj:”On est sans feu ni
lieu […] on est des oiseaux de passage, des romanichels”(„Existam fără sa avem
o ținta sau un loc […] suntem asemenea unor pasari in trecere, țigani”).

Astfel, in textele din literatura franceza au început sa fie folosite expresii de

genul:”un petit romano frise comme un mouton” (un țigănuș cu frizura ca o
oaie).

Un alt cuvânt utilizat pentru “romano” a fost si este in continuare

“bohemien,ienne” cu sensul de “tsigane nomade” (tigan nomad), membru al
unui grup care se ocupa de diferite activități. “La roulotte des bohemiens” este in
acest caz o expresie sinonima cu “une roulotte de romanichels”. Expresia a ajuns
sa capete, prin contragere, înțelesul de „vagabond”, „persoana fără domiciliu
fix”. O alta expresie care se mai folosește cu acest termen este “une
bohemienne qui dit la bonne aventure”(cu sensul de țigan care știe sa prezică

3
unele lucruri, sa le ghicească, cu atât mai mult cu cat se știe ca țiganii au
aceasta “ocupație”).

PROVENIENTA DINTR-O ANUMITA REGIUNE

Referitor la proveniența dintr-o anumita regiune putem menționatermenii
“gitan”, “gitane” care fac referire la un țigan din Spania, “tsigane d’Espagne”,
“bohemien”,”romanichel”, țigani din Andaluzia, “tsiganes d’Andalousie”.
Termenul trimite la înțelesul de țigan din Spania, sau originar din Spania. “Gitan”
este deseori folosit si in expresii precum:”Gitanes qui dissent la bonne aventure”
(Țiganii care știu sa ghicească, sa prezică viitorul) sau “Le pelerinage gitan aux
Saintes-Maries-de-la-Mer”(Pelerinajul țigănesc la ...). Expresia “les gitans
d’Andalousie” face si ea referire la un țigan care face parte dintr-un grup nomad
oricare ar fi originea sa geografica. “Gitan,ane” își are originea se pare in
termenul “gitain” care datează din anul 1661, in limba italiana fiind utilizat
termenul “gaytano”care datează din anul 1784 si care a fost împrumutat din
limba spaniola din termenul “gitano,-a”.

De asemenea, „gitan,-ane” mai are si intelesul de țigări brune de la Regia

franceza a tutunului si este deseori utilizat in contexte de genul :”fumer des
gitanes filtre”(„a fuma țigări cu filtru”).

Ca sinonim pentru “gitan” este atestata si folosirea lui “egyptien,ienne”,

derivat din termenul de origine latina “aegyptus” care a condus la
aparițiatermenului “gitano” in limba spaniola si care a ajuns sa fie împrumutat si
in limba franceza sub forma de “gitan”. Cuvântul “egyptien,ienne” a fost folosit
atunci când se credea ca țiganii ar fi originari din zona Egiptului de Jos.

In limba engleza este folosit si in zilele noastre cuvântul “gypsy”/”gipsy”.

Inițial cuvânt englezesc, “gipsy” își avea originea in “gipcyan”, folosit in anul
1514 si care, la rândul sau își avea originea in “Egyptian”(când se credea ca
țiganii au venit din Egipt). “Gipsy” este sinonim cu “bohemien”, “gitan”,
“tsigane” si a fost folosit chiar si de Doamna de Stael in anul 1796.

Un alt termen care face referire la regiune este cel cunoscut si de noi si anume
“rom”, cu pluralul “romes”, care reprezintă un țigan din nordul Indiei, cunoscător
si vorbitor al limbii “romani”. In sens larg “rom”face referire la poporul rom, “le
peuple rom”. Astfel si numele “tsigane” reprezintă o persoana care aparține unui
popor care se autodenumește “rom”. “Rom” este folosit si in expresii, sub forma
de “tsigane rom”,cu sensul de membru al unei populații din nordul Indiei, care s-
a deplasat spre Vest, din Europa Centrala in secolul al paisprezecelea si care
vorbea o limba indo-europeana specifica, iar o expresie de acest gen nu este
perceputa ca o structura pleonastica. Cu trecerea timpului, termenul si-a
manifestat tendința de a-si înlocui sinonimele si de a avea sensul de
“tsigane”:”Je suis avant tout un rom, un tsigane, même si je ne joue pas de la
guitare et du violon, même si je ne tresse pas des paillassons”(„Eu sunt înainte
de toate un rom, un țigan, chiar daca nu cant la chitara sau la vioara, chiar daca
nu fac giumbușlucuri”).

4
 In anul 1953 a început sa fie folosit in cadrul limbii franceze si termenul
„romi”, care se refera la forma de feminin a cuvântului „rom”, iar un an mai
târziu, in 1954, si-a făcut apariția si utilizarea formei diftongate „roumi”. („Il
reconnaissait la voix de Dolores, la roumi au Gitan qui braillait”,”El recunoștea
vocea lui Dolores, țiganca…”).

“Romani” este limba vorbita de țigani. Acesta este un cuvânt folosit din anul
1883 cu sensul etnic de “rom” si reprezintă limba vorbita de țigani, “la langue
tsigane”, “le tsigane” (1872), limba asemănătoare cu cea a indo-europenilor,
făcând parte din grupul limbilor vorbite in nord-vestul Indiei, dar având si
numeroase elemente din limba greaca si din alte limbi europene (ale tarilor cu
care au intrat in contact: greaca, ungara, romana, slava, spaniola...). In anul
1883 era folosit si cuvântul “romanigo” si in anul 1946 cuvântul “romanuche”
despre care nu exista însa destule informații de natura lingvistica.

“Zingaro”, “zingari”sunt doi termeni care fac referire la doua semnificații

ușordiferite in sensul ca primul trimite la originea sa din “zingano”, prin
schimbarea de sufix, iar al doilea trimite la sensul de “tzigane”. Lui ii
corespunde in limba italiana “zingaro”. “Zingano” se afla la originea cuvântului
împrumutat din limba greaca “athinganos”. Spre deosebire de acesta, termenul
din limba italiana a fost franțuzit, fiind pronunțat si grafiat diferit: “cingre”, in
anul 1530, “singuane”, in anul 1553, “cingari”, in anul 1628, “zingane” si
“zingre”, in anul 1637. Si forma “tzigane” este deseori utilizata intr-un context
Italian, cu pluralul “zingaris”, deseori întâlnit, dar si forma franțuzita “zingare”,
care face referire la țiganii originari din Iugoslavia, “les Tziganes originaires de
Yougoslavie”. De asemenea, “zingari” ii denumește si pe țiganii boemieni din
Italia: “bohemien d’Italie”.

“Manouche” este un alt cuvânt utilizat in Franța cu referire la tiganii care au

trăit intr-o tara in care se vorbește limba germana. Termenul este sinonim cu
“gitan” si cu “tsigane” si este folosit si cu forma “manuch”, in expresii de genul
“tsigane manuch”,expresie care datează din anul 1898. Termenul “manuch” este
relaționat cu “mnuch”, termen existent in limba franceza si care înseamnă
“homme” (bărbat,om).

“Boumian” este un alt cuvânt care face referire la țiganii dintr-o anumita
regiune, in acest caz din Provence. El a început sa fie utilizat începând cu secolul
al douăzecilea.

“Bohemien,ienne”, “boumian”, “egyptien”, “gipsy”, “gitan”, “romanichel”,

“zingaro” sunt termeni care fac referire la o imagine tradiționala si adesea
inexacta a țiganilor nomazi, numiți si “gens du voyage”. Acești termeni sunt
deseori utilizați cu sens peiorativ si xenofob. Din punct de vedere politic, la
începutulsecolului douăzeci si unu, termenul considerat ca fiind corect fără a
aduce vreo ofensa țiganilor era cel de “rom”.

De-a lungul istoriei, țiganii au fost deseori persecutați si obligați sa se

stabilească intr-un singur loc. In cartea sa, intitulata “Voyage en Espagne”
(“Călătorie in Spania”), Th.Gautier spune ca istoria făcea referire la țigani ca
având drept îndeletnicire de baza vânzarea de amulete.
5
 Tot acest autor sublinia si faptul ca, din punct de vedere fizic, forma nasului lor
ar putea sa dovedească originea lor comuna cu țiganii (tziganes) din Valahia si
Boemia. Copiii acestei populații care a traversat, sub numele generic de
“tsigane” societatea Evului Mediu, pornind din Egipt si in cazul căreia nu a putut
fi demonstrata originea lor enigmatica timp de atâtea secole.

ACTIVITATI SPECIFICE
După anul 1950, cuvântul “bohemien,ienne” nu mai este folosit in cadrul unor
discursuri obiective despre țigani, dar, cu toate acestea, termenul rămâne
relaționat cu gândirea din secolul al nouăsprezecelea, făcând referire la
comunitățile considerate neasimilabile si străine, considerate ca fiind
periculoase. “Bohemien,ienne” ajunge să reprezinte țiganii nomazi dintr-un grup
care se ocupa cu preponderenta de activități artizanale. In zilele noastre,
cuvântul este interpretat ca ostil si rasist, asociat țiganilor care aparțin unor
diverse grupuri cu înfățișare exotica.

Din punctul de vedere al activităților pe care le-au desfășurat, in cadrul limbii

franceze s-au păstrat câteva cuvinte in acest sens. In anul 1664, cuvântul
“tchinguiennes” făcea referire la dansatoarele de la Constantinopol. Formele
acestea sunt împrumutate, mai mult decât forma “zingeuner” din limba
germana, “czigani” din limba ungara, “tsigan” din limba rusa si “tsinganos” din
limba greaca. Spre deosebire de acestea, termenul “atsinganos” era relaționat
cu “adinganos” care făcea referire la ereticii din “Phrygie” si “Lyaconie”.

De asemenea, activitățile specifice țiganilor erau spectacolele de strada si

artizanatul.

Termenul “bohemien” reprezintă chiar o persoana care trăiește din artizanat

sau cu sens peiorativ, o persoana care trăiește din cerșetorie (mendicite). De aici
a ajuns sa fie folosita in limba franceza si expresia “avoir l’air d’un bohemien”
care are drept sens asociat “a fi prost îmbrăcat ”.

In anul 1861, “tsigane” era o denumire care se folosea pentru a face referire si
la muzica populara din Boemia si din Ungaria, adoptata si adaptata de către
țiganii muzicieni încă din secolul al șaptesprezecelea. De aici a rezultat si
denumirea greșita de “musique tsigane” (“muzica țigănească”), preluata si de
limba romana. Aceasta denumire face referire la muzica populara din Ungaria,
confuzia fiind preluata si de Liszt in cadrul operei sale intitulate “Des Bohemiens
et leur musique” din anul 1859. De asemenea, termenul mai făcea referire si la
“violoniștii țigani”(“les violonistes tsiganes”) sau “tsiganes” care cântau și jucau
odinioară în marile cafenele din Franța și în cabaret.

Cu referire tot la activitățile pe care le aveau țiganii este si termenul deja

menționat , “gitan” folosit intr-un context de genul “le flamenco gitan” care se
refera la pasiunea pe care o aveau țiganii când dansau, “passion gitanes”.

Interesant este de asemenea faptul ca in limba romana exista mai multe

denumiri privind ocupațiile țiganilor spre deosebire de limba franceza. In limba
romana se stabilește o clasificare a țiganilor in funcție de activitățile pe care ei le

6
desfășurau. Astfel, in funcție de “calificarea” pe care o aveau, aceștia se
împărțeau in mai multe categorii “profesionale”:

• rudari sau aurari – cei care căutau aur pe cursul râurilor

• cărămidari – cei care fabricau cărămizi
• ursari – cei care dresau ursi pe care ii puneau sa danseze la târguri
• lingurari – cei care fabricau linguri
• lăieși – fierari
• netoți – un fel de “fără ocupație”, trăind din furturi
• gabori
• cocari

ACTIVITATI PROFESIONALE
Activitățile profesionale ale țiganilor sunt sezoniere si variate: spectacole de
circ, vânzări ambulante, muzicieni, dansatori etc. Adevăratul țigan se remarca de
asemenea prin caracteristica majora a culturii sale cu care se mândrește:
libertatea si independenta sa. El nu accepta sa muncească pentru un patron si
schimba meseriile foarte des, după ocazie si necesitate. Daca micile meserii
precum cea de căldărar(chaudronnerie – căldărărie) care erau specifice lumii
țiganilor tind sa dispară comunitatea se teme de o capacitate extraordinara de
adaptare la lumea moderna. Dorința țiganilor este aceea de a conserva un tip
specific de viața, fără a dori sa se integreze in societate. Independenta,
libertatea lor si nevoia lor de autonomie este înțeleasa ca un spirit al familiei.
Toate aceste lucruri ii fac sa nu se integreze si sa nu se acomodeze in cadrul
societatii moderne. Comportamentul lor nu este inteles de către sedentari si
stârnește un sentiment de neliniște. Pentru țigani nu este foarte importanta
acumularea de bunuri, ci contează asigurarea traiului de pe o zi pe alta. In mod
tradițional, bijuteriile sunt comoara lor, acestea fiind transmisibile de la o
generație la alta. In perioadele de sărbătoare ei joaca un rol important, dar după
terminarea acestora, redevin „oi negre”. Se remarca totuși faptul ca intrând in
contact cu tot ceea ce reprezintă cultura occidentala, țiganilor le este din ce in ce
mai greu sa isi conserve caracteristicile specifice culturii lor. In epoca moderna
au mai apărut si alte categorii de specializări. Si in limba franceza se pare ca
exista niște corespondenți pentru aceste specializări de natura profesionala:
kalderas, lovara, curara.

FAMILIE
In cultura țiganilor primează individul si familia, integrați in grupuri mai mari
care număra intre o suta sau o suta cincizeci de persoane. Toata conduita
grupului vizează păstrarea reputației si onoarei familiei. Fapta comisa de un
individ va avea impact asupra întregii familii. Solidaritatea este o valoare
fundamentala in cadrul unor asemenea grupuri si ea asigura securitatea si
coeziunea sociala. Sancțiunea cea mai grava este excluderea din grup. Este de
neacceptat ca sa fie indepartati din grup batranii, copiii sau orfanii. Ei sunt si
raman membrii ai grupului.

7
Percepția generala a francezilor referitoare la țigani este una adoptata de
majoritatea tarilor europene occidentale, cu atâtmai mult cu cat au existat
numeroase exemple negative in tarile respective. In Franța, ca si in alte tari din
Europa Occidentala, țiganii nu se bucura de o reputație prea buna. Din contra, ei
sunt blamați, alungați, persecutați, discriminați. Figura țiganului rămâne se pare,
chiar si in timpurile moderne, in care se dorește ca oamenii sa învețe sa-si
privească semenii cu obiectivitate si detașare, o reprezentare a unui individ
nomad, murdar, prost îmbrăcat si care este chiar si astăzi considerat ca fiind
foarte periculos. Oamenii in general au tendința de a-i încadra pe toți țiganii intr-
o singura categorie deși ar trebui sa conștientizeze faptul ca nu toți sunt la fel.
Imaginea care persista in mintea oamenilor, referitoare la țigani este aceea
impusa de țigăncile care cerșesc pe strada cu copiii după ele, murdare si care se
afla intr-o așteptare fără sfârșit. Aceste imagini dezagreabile se repeta de-a
lungul anilor si i-au făcut pe oameni imuni la suferința si sărăcia țiganilor si mai
mult decât atât ele au devenit reprezentative pentru romi. Oamenii ii percep ca
fiind nomazi violenți si liberi, care nu răspund in fata nimănui pentru relele pe
care le comit. Toate aceste lucruri au contribuit la crearea unei percepții
nefavorabile a țiganilor, ba chiar ostila. Sunt rare cazurile in care oamenii se
refera la țigani fără a-si exprima prejudecățile. Dar vina nu aparține in totalitate
populațiilor sedentare , ci si țiganilor insisi care nu au știut sa isi creeze o
imagine pozitiva in ochii celorlalți, ba din contra au alimentat ura si prejudecățile.
Percepția asupra societatii țiganilor a avut mult de suferit si a fost interpretata ca
fiind una omogena, deși in cadrul ei exista indivizi foarte diferiți, având moduri
de viața diferite. Este poate adevărat ca țiganii, in ciuda dispersiei lor teritoriale,
păstrează obiceiuri comune care ii apropie unii de alții.

RELIGIE
In Franța, majoritatea țiganilor au ca religie catolicismul. Ei se întâlnesc la
botezuri si casatorii când au loc ceremonii religioase care sunt parte din viața lor.
Călătoriile au de asemenea o mare importanta , cel mai cunoscut pelerinaj fiind
cel al țiganilor de la Saintes-Maries de la Mer, dar si de la Lourdes, Ars, Parayle-
Monial, Orcival. Evangheliștii si pentacostistii sunt afiliați la biserica protestanta.

CASATORIE
Căsătoria sta la baza creării familiei si si-a conservat practicile tradiționale cu
modalitati care diferă de la un grup la altul. De obicei are loc foarte
devreme,când băiatul are 18 ani, iar fata 16 sau chiar 14. La romi, tatăl este cel
care ii găsește soție fiului. Căsătoria presupune realizarea unui banchet imens,
care poate dura mai multe zile, si in cadrul căruia muzica, dansul si cântecele
sunt prezente in mod permanent. Mireasa poarta o rochie cu foarte multe
ornamente, coliere, bratari, cercei, unde domina aurul. Ea poate purta chiar si o
coronița sau o eșarfa numita „diklo”, care este semnul femeii căsătorite. La
„Manouches”, casatoria are loc doar cu acordul celor doi tineri. Luna de miere
durează cel puțin 15 zile. Sunt posibile si căsătoriile cu persoane care nu sunt
țigani, dar acele persoane trebuie sa se îmbrace si sa adopte obiceiurile țiganilor.

ASPECTE MODERNE LEGATE DE INTEGRAREA TIGANILOR IN SOCIETATE

8
 Este demn de lăudat efortul Franței de a investi în integrarea sociala a țiganilor.
Autoritățile locale din peste zece orașe din Franța au lansat un program de
integrare sociala a romilor din țări precum Romania și Bulgaria. Campania
urmărește eradicarea „bidonville”-urilor (tabere de la periferia orașelor unde
romii au fost adunați de autoritățile locale, locuind în case din prefabricate și în
condiții insalubre). Lor li se oferă acum niște locuințe sociale pentru a trăi
precum ceilalți oameni, pentru a munci și pentru a se integra în societate.